Din pacate nu pot spune decat ce am simtit dupa concursul din acest weekend: dezamagire; dezamagire fata de mine ca m-am incapatanat sa parcurg un drum asa de lung pana acolo, sa stric niste bani care nu stateau aiurea in buzunar si dezamagire fata de concurs.

Dupa un drum lung si obositor, de abia asteptam sa particip la Campionatul National de Noapte. In ziua aceea nu imi inchipuiam ce avea sa ma astepte in padure. Nu am avut asteptari (mai putin acelea de a merge cat de bine din punct de vedere al orientarii si cat mai constant in alergare), caci sansele unui rezultat notabil erau minime. Rezultatele si asteptarile stabilite erau de ordin mai mult personal, de aceea poate ca si gustul putin amar a fost mult mult mai puternic. O harta buna si un traseu corect si frumos cu siguranta ar fi sters orice amintire neplacuta legata de aceasta competitie, dar acest lucru nu este posibil, caci tocmai obiectul deplasarii, si anume concursul, a fost sub asteptari.
Startul: amanat cu o jumatate de ora. Stat in ploaie si in frig, sub cerul noptii. Sunt sigura ca exista explicatii pentru acest lucru, explicatii relevante, nu neg acest lucru, dar si acuma mi se furnica spatele cand ma gandesc la tremuratul dinaintea plecarii pe traseu. Bucuroasa ca am luat harta am pornit pe traseu. In postul trei urma sa am o surpriza majora: am trecut fara sa vad pe langa un carioj. Pana acum nu am patit asa ceva, ceea ce mie mi s-a parut suspect, si pentru a fi sigura de pozitia mea pe teren am parcurs o distanta considerabila pana la marginea desisului. Daca nivelementul din zona nu mi s-a parut in regula, lucru pe care l-am pus pe seama faptului ca e noapte si poate nu pot aprecia corect zona, varianta de la postul 4 la 5 (in care recunosc ca nu pot spune cu exactitate pe unde am umblat) a fost incredibila. Nu am mai patit asa ceva de extrem de multa vreme. Am pornit de la borna pe carioaj, l-am pierdut pe undeva si pierdut a ramas… Inca si acum am in minte luminitele Ploiestiului care se vedeau printre copaci, undeva in departare, forfota orasului care inca nu adormise, si muzica de nunta ce rasuna printre frunze amintind ca undeva acolo cineva se bucura… Asa ar fi trebuit si eu, sa ma bucur, insa inexactitatile si greselile facute (incerc sa mi le asum, insa nu pot in totalitate) au indus tristete: caroiaje inexistente, santuri care numarate la pas se incapatanau sa nu iasa la socoteala, vegetatia care parca dupa ploaie s-a facut mai deasa, mai multa, invadand albul hartii… La un moment dat renuntasem, renuntasem sa ma mai chinui si numaram doar cate posturi au ramas pana la final, in asteptarea culoarului de finish…

Etapa I
Daca in seara de dinainte am pus totul pe seama intunericului care nu ma lasa sa vad toate detaliile din teren, de data aceasta imi propusesem sa ma duc cat mai corect. Din pacate nu a fost asa. Prefer sa nu comentez… Mentionez insa ca nici cum nu am reusit sa obtin diferenta de nivel afisata de organizatori. O fi fost calculata pe varianta? Care varianta?

Etapa II
La start mi-am zis: Gata, nici un metru in plus! Ma gandesc la asta si mi se pare acuma hilar: inexactitatile de pe harta au facut acest lucru imposibil. Langa postul doi, o ruptura de teren care lipseste cu desavarsire , la postul 7, 1mm intre sant si viziuna = 10 m dar pe teren erau ceva mai multi, si alte cateva detalii de pe harta care nu se potriveau nici cum cu cele din teren. Am avut portiuni de traseu care au trecut pe unde am trecut si noaptea. Nopatea am fost buimaca ca nu vazusem anumite repere si speram sa le vad de aceasta data. Nici poveste, cacai acelea nici ziua nu erau vizibile…

Hmm, concluzii… raman concluziile. Sa fiu dura? Sa fiu critica? As incalca de pe acum spusele dl-ului Alexandrescu referitor la comentarii si disciplina, dar cu siguranta le voi icalca pe viitor. Si din pacate da, suntem intr-o tara democratica, si fiecare are voie sa isi exprima parerea si ideile chiar daca pe unii ii deranjeaza sau nu, si deci o voi face in continuare. Sunt convinsa ca e un efort extraordinar sa organizezi astfel de competitii, ca nu se ofera lumea si e de apreciat pentru cei care se ofera, insa trebuie sa va ganditi si din alte puncte de vedere. Raportand totul la nivel personal am facut un efort financiar pentru a participa la acest concurs, am risipit timp in care puteam citi/invata/face alte chestii utile si necesare (a se citi – obligatorii), si am ramas cu un gust amar. Imi pare rau sa trag o paralela intre acest Campionat si Cupa Postas si sa observ ca avand aceleasi cheltuieli, am participat la cea de a doua la un concurs la un alt nivel, mult mai ridicat. Da… acolo am platit aproape 1 milion pentru taxele de participare pe cele trei zile, dar banii au meritat cu varf si indesat. Sunt dispusa sa platesc si in Romania aceste sume pentru concursuri de calitate (cu banii stransi s-ar putea face harti, plati arbitri, organiza concursuri bune, insa asteptarile vor fi pe masura. Vorba aceea: dai un ban dar stii ca face. De exemplu in locul unei taxe de 18 ron pe 3 zile, sa fie de 60 ron pe trei zile, iar suma stransa din taxa cred ca ar motiva si ar ajuta la organizarea competitiilor. Dar problema ar fi ca sunt multi care nu isi permit aceste sume, si ajungem din nou in aceeasi situatie. Personal, probabil ca voi da un ban, dar probabil ca nu aici…

[Harta va fi disponibila incepand de maine]

Din punctul meu de vedere, marele plus al concursului a fost revederea celorlati orientaristi, la un pahar de vorba, la o poveste, la o gluma :), iar restul… e can can.