Croatia Open 14-19.07.2010 Croatia

Croatia Open 14-19.07.2010 Croatia

Etapa I

Asteptam cu nerabdarea acesta competitie si datorita etapelor speciale care se anuntau si datorita faptului ca se potrivea cu inceputul concediului pe care il asteptam cu nerabdare.
In momentul care am luat harta in mana am ramas surpinsa. La po prima vedere mi-am dat seama ca nu am mai alergat pe o zona asemenatoare cu aceasta. Catre primul post am ales varinta pe poteca. Desi ocolea, m-am felicitat pentru alegere, caci inca din primele sute de metri era sa fac doua entorse nefiind obisnuita cu un teren asa de accidentat. Toate sectiunile care au urmat le-am luat cautand cu privirea potecile care ma conduceau cat mai aproape de post. A fost extrem de interesant iar in  postul 5  afost cel mai simpatic. Cautam un bolovan mai bolovan decat ceilalti, insa astfel de formatiuni ar fi fost trecute stanci in toata regula la noi pe harta.
Desi la o astfel de lungime ma asteptam ca timpul castigator sa fie foarte mic, totusi ocupanta locului intai a alergat cu mai bine de 10 min/km. A fost o experienta extrem d einteresanta, iar dupa aceasta etapa asteptam cu nerabdare sa vad ce imi rezerva toate celelalte.

Etapa II

Tinand cont ca am fost stat in aceasta statiune, asteptam cu nerabdare desfasurarea etapei a doua, in Opatija. Am plecat excelent, iar primele trei postrui le-am luat cu usurinta. La al patrulea insa am trecut pe langa el si am pierdut secunde pretioase.La urmatorul s-a intamplat acelasi lucru. Dupa cele dou greseli consective am incercat sa ma concentrez mai puternic si am reusut pana la postul 12 unde am fost putin derutata si nu am reusit sa citesc intocmai harta.
Din pacate varianta dintre postul 13 si 14 a fost total neinspirata lucru pe care l-am vazut numai dupa terminarea traseului. Rezultatul obtinut nu a fost unul extraordinar, insa pentru mine a fost totusi multumitor.
Etapa a fost extraordinara, multi spectatori, timp frumos, traseu tehnic, cu alte cuvinte toate ingredientele unei etape reusite.

Etapa III

A fost cea mai hazlie dintre etape. Desi pornisem cu 2 ore inainte de start si ne dspartiu in jur de 70 km de locul de concurs am pierdut startul cu 35 de minute. GPS-Ul ne-a dus in locuri nebanuite si drumuri neumblate, cu toate ca harta a fost cea mai recenta. Cel mai misto  a fost ca totusi ne-a dus la punctul de destinatie, dar pe unde… nici nu e bine a vorbi :)
Ajungand la start si vazand dl. care marca pe lista de start participantii care au pornit in padure, ca am intarziat de la start cu 30 minute m-a intrebat daca totusi mai doresc sa pornesc. Categoric ca raspunsul a fost unul afirmativ, doar nu as fi ratat o zona exceptionala pentru un start intarziat.
Nici nu imi pare rau, traseul a fost tehnic scurt si antrenant. Pacat de cele peste 30 min intarziat, atfel eram si eu in top 6 pentru aceasta etapa. :)

Etapa IV

Aici a inceput greul: o distanta mai lunga decat celelalte trei etape, pentru care nu eram tocmai pregatita. Traseul a inceput interesant: pe sectiunea dintre 1 si 2 am bramburit  de numa, nemaireusind sa ma repun nici cum. Desi la toate celelelalte posturi am mers foarte bine, nu am mai reusit sa imi scot din cap sectiunea buclucasa si ‘minunile’ pe care le-am facut acolo.

Etapa V

Totul a inceput bine, insa de la postul 4 la 5 am dat din nou cu batul in balta, iar mai apoi, desi cu o zi inainte gresisem in aceeasi zona si acum am redus viteza de alergare pe aceesi portiune, tot am reusit sa gresesc peste 10 minute. Daca dupa aceea pana la postul 14 am reusit sa merg bine, sectiunea dintre postul 14 spre 15 mi-a ridicat mari probleme de orientare, iar timpul final a fost mare… :(

In loc de Concluzii

1. Un concurs la care merita sa participi: trasee tehnice, organizare buna, locuri frumoase, cealtceva iti mai doresti?
2. Pentru mine acestea au fost cele mai tehnice si mai solicitante trasee pe care am alergat vreodata, iar rezolvarea problemelor de orientare (desi uneori nu a fost satisfacatoare) m-au ajutat sa imi cizelez tehnica de deplasare in teren.
3. Nu cumva sa mergeti in Croartia si sa ratati lacurile Plitvice. Oriunde sunteti cazati, faceti un efort si vizitati-le. Paradis pe pamant…

Site-ul competitiei: Croatia Open

Rezultate

GD Star Rating
loading...
Croatia Open 14-19.07.2010 Croatia, 5.0 out of 5 based on 1 rating
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Imagine cod de securitate

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>