Arhiva etichetelor: Crosul memorial Ferdinand Moskovits

Prima ediţie a crosului memorial Ferdinand Moskovits

Prima ediţie a crosului memorial Ferdinand Moskovits

Duminica, 22.03.2009 a avut loc prima editie a crosului memorial Ferdinand Moskovits. Acesta a fost un atlet remarcabil, prin a carui disparitie de anul trecut, sportul maramuresean a pierdut o mare valoare. Desi l-am cunoscut mai mult din vedere, intalnindu-l adeseori pe terenul de atletism sau la competitiile sportive, prezenta lui mi-a inspirat intotdeauna admiratie.

A fost un concurs extrem de reusit, dar oboseala acumulata pe parcursul intregii saptamani si-a spus cuvantul. Sper sa ne revedem anul viitor in aceeasi formatie, de ce nu, una si mai mare, pentru a cinsti impreuna memoria unui om extraordinar.

[mai multe poze in curand!]

Pentru cei care nu au auzit de dansul, la 26-03-2008, Graiul Maramuresului scria:

Ferdinand Moskovits – o legendă a atletismului din Maramureş. Un mare atlet al României. • A încetat din viaţă. O stea apusă din constelaţia sportului • S-a născut în 1 martie 1923. În Basorelief 1747 din „Graiul Maramureşului” (28 februarie a.c.) anunţam în titlul rubricii: „Sîmbătă: Moskovits – 85”. Zi aniversară fără sărbătoare, fără sărbătorit. La 85 de ani, marele atlet era doborît de boală. Internat în spital. De aici şi pînă în nefiinţă – drum de durere, drum de suferinţă. Moskovits a încetat din viaţă • A fost PRIMUL MAESTRU AL SPORTULUI din Maramureş (1956) • Cel mai longeviv sportiv al acestor locuri: peste şapte decenii de sport • În perioada 1939 – 1942 a jucat fotbal la FC Carpaţi Baia Mare • Timp de 58 de ani – antrenor la secţia de atletism a Clubului Sportiv Municipal Baia Mare. Peste 80 de sportivi pe care i-a pregătit au fost selectaţi în loturile României • După pensionare (1985) a continuat să activeze ca sportiv veteran • A făcut atletism, în toate structurile de vîrstă: juniori, seniori, veterani • Vitrină foarte bogată de medalii pe aproape întreaga verticală a competiţiilor • CAMPION MONDIAL la veterani (Budapesta, 1991) • Patru medalii de argint şi una de bronz la CAMPIONATELE EUROPENE • Peste 40 de titluri în CAMPIONATE BALCANICE • Peste 250 de MEDALII NAŢIONALE. Recorduri ale României. Unul cu ştafeta 4×400 în 1949 • Cetăţean de Onoare al municipiului Baia Mare (2000) • Rezultate notabile ca junior – senior – veteran, în ţară, Balcani, Europa şi în lume • Probe la care a concurat: 400 m, 800 m, 1.500 m, 3.000 m, 5.000 m • Numele lui rămîne înscris pentru ETERNITATE în toate publicaţiile sportive: ziare, reviste, cărţi, enciclopedii, monografii • Expoziţia „Maramureşul sportiv” – expoziţie permanentă – cuprinde un loc destinat celor mai buni: PERSONALITĂŢI ALE SPORTULUI în Maramureş. Ferdinand Moskovits – una dintre aceste personalităţi. | Ion P. POP

GD Star Rating
loading...
Share