Etapa I

Recunosc, imi plac la nebunie etapele de sprint insa de data aceasta se pare ca nu m-am acomodat foarte bine cu scara hartii. La primul post am avut tendinta de a merge mai departe si am pierdut cateva secunde ajunga la santul din partea de NE a postului meu. Urmatoarele doua le-am parcurs cu usurinta, insa postul 4, asta-i alta poveste… Ma coborat la cel de-al doilea abrupt, intamplarea facand ca aceeasi configuratie (inflexiune, poteca si abrupt) sa se regaseasca in apropiere. Cu greu mi-am dat seama de greseala comisa, si doar dupa 5 minute de invartit am realizat eroarea. A fost destul sa inlature orice speranta pentru un loc acceptabil cu toate ca in continuare am mers fara probleme. Dar cele 5 minute…
Oricum a fost un traseu frumos, intr-un cadru non-urban (caci deja ma obisnuisem ca toate etapele de sprint sa se desfasoare in orase/parcuri) si nu pot decat sa ma mustru un pic pentru greselile puerile facute.

Etapa II

Nu prea am multe cuvinte de zis. Greu, foarte greu, si cu apa doar la final desi eram pe o caldura torida… Din pacate, daca inceputul a fost excelent, finalul numai placere nu a fost, parcurgand posturile de la 08 la 15 doar cu gandul la un pahar cu apa. Iar ocolul iesea din discutie, caci doar pt acel pahar insemna cateva curbe de nivel…

Etapa III

In general etapele de medie distanta sunt preferatele mele, in special datorita distantei traseului pe care o pot parcurge fara probleme. Dupa doua zile in care am mai jucat bambilici prin padure, aceasta a fost etapa perfecta. Motto-ul traseului: nici un metru in plus! a fost respectat cu sfintenie. Asadar in final am fost extrem de multumita pentru rezultat, insa raman in minte cu o singura dilema: O fi fost varianta de la 12 la 13 cea mai potrivita? Oare daca inconjuram reuseam un timp mai bun pe aceasta sectiune? Hmmm, comparand timpii cu celelate concurente pot spune ca da, insa din pacate nu voi afla niciodata raspunsul corect la aceasta intrebare.

Etapa IV

A fost cea mai simpatica etapa dintre cele patru zile de concurs. Daca pana acum nu am pornit niciodata foarte tarziu in padure, la stafeta de anul acesta am plecat pe traseu dupa venirea schimbului doi din padure, undeva dupa ora 13. Nu mai era nimeni, iar hazliu a fost ca vedeam arbitrii in padure care deja umblau sa demonteze poligonul din aceasta zi. Am mers perfect de la un post la altul, insa fara acea atmosfera de concurs care ar fi trebuit sa ma insoteasca si sa ma determine sa maresc si mai mult viteza de deplasare. In padure, liniste totala… iar singurul meu gand era sa ajung si sa sper ca nu vom fi totusi ultima stafeta din clasament.
Cand am ajuns, era deja premierea. Juniorii bucurosi pe podium, iar eu vesela de situatia in care nu ma mai regasisem niciodata (venisem printre ultimii din padure din intreg concursul)… Si, totusi, nu am fost ultima stafeta

Au trecut multi ani de cand nu am mai alergat la Campionatul National de Vara din varii motive, de cele mai multe ori lipsa zilelor de concediu. Astfel, am gustat mai mult placerea acestei competitii si ma bucur ca am reusit sa iau parte la ea. Dupa cum ma asteptam, Clujul a oferit si de aceasta data harti bune, trasee tehnice si puse la punct si o organizare pe masura.
Nu pot sa nu remerc prezenta sportivilor din alte tari, o parte dintre ei legitimati la cluburi de la noi din tara. Ma bucura acest fapt, fiind un mod de impulsiona sportivii la o pregatire mai buna si totodata ne ofera oportunitatea de a ne compara nivelul cu orientaristii de pe alte meleaguri. Cred ca acest lucru reprezinta un pas important in orientarea romaneasca, iar la anul sper ca numarul acestora sa creasca la competitiile din Romania.
Nu in ultimul rand, felicitari tuturor participantilor pentru rezultatele obtinute, iar acestea fiind spuse, apogeul sezonului de vara a fost atins, si aruncam cate o privire catre calendarul competitiilor ‘ce va sa vie’…

Rezultate aici