Arhiva categoriei: Alergare

Norma 27.03.2010 – Izvoru Muresului

A trecut ceva vreme de cand nu am mai scris nimic, asadar trebuie sa recuperez evenimentele deja trecute. Primul dintre ele este norma de la Izvoru Muresului care s-a desfasurat in 27.03.2010.

Norma a fost formata din doua parti. Prima a fost extrem de surprinzatoare si a constat dintr-o proba teoretica. Nu am mai luat parte a o astfel de proba intr-un cadru asa de mare si a fost foarte interesant. Am avut de completat doua teste, primul dintre prin potrivirea unor patratele lipsa din cadrul hartii cu cele de pe margine, in timp ce la cel de al doilea trebuiau asociate proiectiile unor dealuri cu desene. Am putut constata ca lipsa unor astfel de teste si-a spus cuvantul in timpul de reactie (in urma cu cativa ani, Dl. Racz includea astfel de teste in pregatire saptamanal). O bulina mare, alba, asadar pentru aceasta norma, iar la anul sper ca acest test sa nu lipseasca.

Cea de a doua parte a fost proba fizica. Diferenta de nivel din cadrul turei de doi km, mai precis acel urcus direct pe partia de schi din localitate, a reusit sa scoata sufletul din mine. Desi mi-am propus sa fug mai mult, am hotarat ca ma chinui daca continui si m-am oprit dupa cea de a doua tura.  Am ajuns la concluzia ca alergarea insotita cu diferenta de nivel este un capitol la care trebuie sa mai lucrez.

In final, parerea mea despre acesta norma a fost una foarte buna. Cu mici obietii legate de intarzierea momentului de start a probei fizice, in rest totul a decurs foarte bine din punctul meu de vedere. Cu toate acestea, drumul pana acolo, in urma caruia masina mea a avut de suferit prin gropile Romaniei, m-a facut sa ma decid si sa aleg concursuri  desfasurate doar in judete vecine (MM, CJ, SJ) si sa imi indrept privirea catre calendarul vecinilor aflati la o distanta de 60km si cu drumuri europene.

[pozele urmeaza in aceasta saptamana…]

GD Star Rating
loading...
Share
Cupa Anului Nou – 01.01.2010

Cupa Anului Nou – 01.01.2010

Chiar daca vremea nu a tinut prea mult cu noi, caci ploaia a fost un insotitor perseverent pe parcursul turelor de la acest concurs,  nu am putut sa ratez prima competitie din acest an: Cupa Anului Nou. Decorul a fost putin schimbat, Parcul Municipal primind cu bratele deschise o mana de oameni in prima zi a noului an. A fost o miscare binevenita dupa noaptea de revelion si ma bucur foarte mult ca desi din cauza dificultatilor financiare, crosul s-a organizat si in acest an si sper ca in 2011 sa ne intalnim macar in aceeasi formula, daca nu si mai multi!

La Multi Ani!

GD Star Rating
loading...
Share
Crosul Paraului – 09.05.2009

Crosul Paraului – 09.05.2009

Sambata s-a desfasurat un cros organizat de clubul Maratin Baia Mare. Traseul de 11 km presupunea alergare aproximativ pe nivel, urmand marcajul turistic cerc galben de la complexul Baraj pana dupa lacul Bodi Ferneziu, iar apoi parasind marcajul cerc galben in ultima parte din traseu, coborare la poalele dealurilor, langa Baia Mare, in curtea dl-ului Grigor. Problema a fost ca marcajul turistic, desi recent facut, nu era vizibil, astfel au aparut situatii neplacute pentru multi participanti care nu au vazut semnele si urmat drumuri gresite. Inclusiv eu, pe una dintre portiuni, am luat-o pe un alt drum, insa m-am intors dupa cateva sute de metri inapoi pe drumul corect. Traseul a fost excelent, privelistea superba si timpul extraordinar.

Pentru drumeti, marcajul cerc galben cu alb reprezinta un traseu turistic minunat, nesolicitant (fiind mai mult un traseu pe nivel pe nivel). Marcajul porneste de langa statia de autobuz – Cabana Baraj.

GD Star Rating
loading...
Share
Ziua Tineretului – 2 mai

Ziua Tineretului – 2 mai

Ziua Tineretului a fost marcata de asemenea si prin miscare, prin cros. Acesta s-a desfasurat langa terenul de atletism si au particpat in special elevi de la diverse scoli din localitate. Desi am inteles ca au fost trimise circulare, din pacate numarul tinerilor care au venit sa-si sarbatoreasca ziua prin alergare nu a fost prea mare. Chestionarul care trebuia completat dupa concurs cuprindea mai multe intrebari legate de politicile promovate de Ministerul Sportului si Tineretului si trebuia sa reflecte parerea noastra fata de actiunile si programele de tineret realizate de acestia. Sa speram ca cei de ‘sus’ vor tine cont de dorintele celor care totusi au raspuns la intrebari, si astfel pe viitor numarul tinerilor care sa practice sport si sa doreasca sa participe la astfel de manifestari sa fie in crestere…

GD Star Rating
loading...
Share
Concurs Orientare 1 Mai

1 Mai

Weekendul acesta a fost un weekend plin in evenimente sportive. De 1 mai s-a desfasurat crosul PSD. Faptul ca au organizat pentru prima data o astfel de competitie s-a vazut de la bun inceput. Au existat scapari in ceea ce priveste afisarea traseelor pe categorii de varsta, ceea ce a dus la confuzia participantilor care nu au stiut exact cat au de parcurs, dar si in determinarea castigatorilor (am auzit mai multe observatii pe acest subiect). Vremea a fost excelenta si numai buna de alergat. Parcurgand cei 8 km ai traseului pe strazile municipiului nu am sa nu remarc nepasarea conducatorilor auto care treceau la mica distanta de mine si de alti alergatori, ca deh! ei sunt cu masina si se grabesc…
Totusi apreciez initiativa realizarii unei astfel de competitii (care a fost binevenita) si speram ca la anul viitor organizarea sa fie facuta si mai bine.

1 mai 2009
1 mai 2009

Imediat dupa aceea am pornit catre concursul de orientare din Parcul Municipal. Traseul a fost de tip skore, insa oboseala dupa cei 8 km fugiti dimineata si-au spus cuvantul.

GD Star Rating
loading...
Share