Arhiva etichetelor: Baia Mare

Ultima zi

Nu se anunta ceva deosebit, dar a fost, si din pacate nu in sensul cel mai bun pentru mine. Varianta neinspirata aleasa de la postul unu la postul doi, mi-a dat peste cap tot traseul: prima strada la dreapta – caini si blocata, a doua strada – caini, a treia strada – spre sosire si abandon.

Asadar nu stiu cum a fost tot traseul, caci nu am parcurs mare parte din el, dar am tras cateva concluzii…

Offtopic orientare:

Exista doua categorii de caini:

acestia

si acestia

Cei din a doua categorie pot fi usor recunoscuti, si nu ma prea inteleg cu ei. Am avut o intalnire de gradul trei cu reprezentantii acestei specii (a doua oara cand am fost muscata, trei caini m-au inconjurat si unul dintre ei si-a uitat 3 dinti in piciorul meu (mai grav era daca ramanea si un al patrulea, caci atunci erau mari sanse sa aiba un ‘suvenir’ de la (din) mine…). De atunci, recunosc, nu ma prea impac cu ei, cand arata coltii stiu ca nu e de bine, iar oriunde ma duc parca tot de caini nesupravegheati dau… In a doua zi de doua ori m-am intalnit cu caini, noroc cu Iulia care era langa mine si ii multumesc ca ma ajutat sa trec mai ales a doua oara. Duminica, nu am reusit sa trec de ei singura, drept urmare nici nu am mai continuat. :no: Eh, nu-i nimic, tin mai mult la pielea mea decat orice ;D

GD Star Rating
loading...
Share
Campionatul National de Orientare cu Moutain Bike - Maramures

Etapa de Lunga Distanta

Discutii…. Discutii la Start, discutii la Sosire, discutii… Etapa a stat sub semnul discutiilor….NU zic ca nu ar fi fost si motive, dar oricum m-am bucurat ca pe traseu nu au mai avut loc langa mine discutii (cei prezenti stiu la ce ma refer). Buline albe ar fi, la fel cum ar fi si buline negre. Nu vreau sa ma pun sa le socot (orientarea cu mountain bike-ul nu e punctul meu forte, mai ales mountain bike-ul) ca s-ar putea sa fiu prea subiectiva :?:

Cert este ca am facut destule greseli de orientare (dinca vina mea sau nu), iar cea mai mare bucurie si satisfactie a fost cand am vazut in sfarsit ultimul post.

GD Star Rating
loading...
Share
Campionatul National de Orientare cu Moutain Bike - Maramures

Prima zi…

Inceputa de dimineata la munca, s-a terminat bineinteles cu etapa I a Campionatului National de Orientare cu Mountain Bike.

Recunosc: mi-a placut la nebunie, exceptand partea cu cele cateva cazaturi trase (am vazut pamantul putin mai de aproape decat trebuia :>> ) si care si-au lasat amprenta pe picioarele mele pentru cateva zile de acum incolo. Din punctul meu de vedere a fost si cea mai reusita etapa dintre cele trei desfasurate.

GD Star Rating
loading...
Share
MTB Maraton Baia Mare 19 iulie

MTB Maraton Baia Mare 19 iulie

Pentru prima data am participat in acest weekend la un maraton, si in special trebuie sa mentionez ca a fost un maraton de mountain bike (Prietenii stiu de ce…). Distanta la care am participat eu a fost de 25km. A fost superb, caci desi cu o noapte de dinainte vremea se anunta potrivinica, a doua zi soarele a fost cel care ne-a insotit pe intreg traseul.

Desi nu am fost antrenata pentru o astfel de provocare, iar de cateva ori am avut impresia ca nu voi mai reusi sa termin niciodata, din punctul meu de vedere, am facut fata cu brio la traseul parcurs in aproximativ 4 ore :D Chiar daca nu am reusit sa ocup locurile fruntase, efortul a fost rasplatit cu un tricou menit sa imi aminteasca de multumirea ce m-a cuprins atunci am reusit sa trec linia de finish.

Locurile frumoase (Plestioare, Baraj), participantii pe a caror fata s-a putut citi satisfactia parcurgerii unui traseu atat de lung si dificil, caci deplasarea a fost ingreunata pe unele portiuni de noroiul excesiv (printre acele fete se numara si a mea ;)) si organizarea excelenta sunt cu siguranta cateva dintre motivele pentru care voi incerca sa ajung la aceasta competitie si anul viitor. Dupa cum organizatorii ne-au instiintat inca de dimineata, ei au de gand sa ne astepte cel putin la inca 100 de editii de acum incolo… asadar sa ne vedem cu bine si la anul!

GD Star Rating
loading...
Share